Am fost întrebat, nu de puține ori, de ce Sarmizegetusa este pentru mine un loc atât de special, mai ales că ansamblul arhitectonic despre care vorbim nu se ridică la nivelul măreției vizuale a unor alte situri arheologice pe care le-am vizitat, cum ar fi Ephesus, Miletos, Pergamum, Ierusalimul Vechi sau Acropolis din Atena.Răspunsul care parcă îmi vine instinctiv este simplu: este un loc special pentru că acolo mă regăsesc cumva pe mine însumi și locul în care îmi simt rădăcinile adânc implantate în acest pământ. Este locul care îți dă emoție încă de la vederea zidurilor, ziduri care au fost martorii tragediei unui popor, cel dac, și al rezistenței ultimilor luptători daci conduși de Decebal în fața puhoiului de legiuni romane mobilizate de Traian.
Cineva îmi spunea, la un moment dat, că-n unele seri, dacă închizi ochii și te eliberezi de orice gând perturbator, poți auzi cum ajung la tine, prin sutele de ani trecute, zgomotele luptei finale, când apărătorii capitalei Daciei au căzut până la unul, și blestemele femeilor dace care încercau să își scape din focuri pruncii, focuri puse tocmai de preoții daci conduși de Bicilis, trădătorul, cel care le-a arătat romanilor calea secretă de acces către intrarea în oraș și fără de care unii istorici susțin că romanilor le-ar fi fost imposibil să câștige. Dar povestea cu trădarea o lăsăm pe altădată…
Sarmizegetusa Regia, capitala Daciei preromane este situată în satul Grădistea Muncelului, judetul Hunedoara, iar numele sau este pomenit, sub diferite forme, inca din secolul al VII-lea i.e.n. Formele sub care apare numele orasului difera de la o sursa la alta, printre cele mai comune regasindu-se Zarmizeghéthousa, Sarmireg, Sarmizge, Zarmitz, Sarmazege si Sarmizege.
Potrivit unor autori precum Constantin Daicoviciu si Liviu Mărghitan, numele orasului este compus din două elemente de bază, cuvinte de origine daca: zermi (stâncă, înăltime) si zeget (palisadă, cetate), avand intelesul de „Cetatea înaltă”, „Cetate de palisade (construită) pe înăllime (sau stâncă)”. De asemenea, deoarece Sarmizegetusa initial nu era o fortificatie militară, se poate ca numele să fi arătat chiar sacralitatea acelui loc sau faptul că era o cetate regească, la origine.
Sarmizegetusa Regia este cel mai mare component al unui ansamblu de elemente defensive, care cuprinde sase citadele ridicate in zona Muntilor Orastiei (Sarmizegetusa Regia, Luncani – Piatra Rosie, Costesti – Blidaru, Costesti – Cetătuie, Căpâlna si Bănita). Construita sub forma de patrulater, pe cinci terase, are zidurile ridicate dupa tehnica murus dacicus, adica blocuri masive de piatra, perfect fasonate si imbinate atat de eficient, incat, in unele locuri, la imbinarile lor nu se poate strecura nici macar o coala de hartie. Aceste ziduri aveau, in momentul finalizarii lor, o grosime de aproximativ 3 metri si o inaltime de 4-5 metri.
In vestul ansamblului se pot vedea urmele asezarii civile, cu locuinte, ateliere, magazii, dar si spatii de depozitare a hranei si apei. Civilii locuiau pe lângă fortareată, pe terasele construite în josul muntelui. Nobilimea dacică avea apă în rezidentele lor, adusă prin tevi ceramice. Inventarul arheologic găsit la sit dovedeste că societatea dacică avea un standard înalt de viată, care rivaliza cu confortul vilelor romane si grecesti ale timpului.
La est se află sanctuarele, care au forme si mărimi variate. Sanctuarele erau situate pe o terasă, conectata la poarta principala de acces in oras printr-un drum pavat, vizibil si astazi. Numarul exact al sanctuarelor dacice de aici nu se poate stii, din cauza faptului ca romanii au facut tot posibilul, in timpul ostilitatilor, sa distruga aproape toate constructiile civile si religioase din oras. Sanctuarele circulare sunt doar două, pavate cu andezit sub forma unui soare cu razele compuse din segmente de cerc.
Dar dacii au luptat…
Nu se cunoaște exact raportul de forțe din timpul ultimei încleștări a campanei romane din Dacia, derulată între anii 105-106, și implicit care au participat la asediul capitalei, însă unele surse romane vorbesc despre 10 legiuni mobilizate, însumând aproximativ 75.000 de soldați. Acești cifre i se poate adăuga cel puțin încă 25.000 de ostași, din trupele auxiliare (auxilia) sau de graniță (limitanei). Prin comparație, Decebal avea sub arme cel mult 20.000 de oameni, lucru care conduce la un raport de forțe net în favoare românilor, de aproximativ 5:1.
Ce a urmat după cucerirea Sarmizegetusei se poate descrie într-un singur mod: JAF! Chiar istoricii români, contemporani evenimentelor, au precizat în scrieri ca un număr important de legionari a rămas cantonat în orașul cucerit timp de încă un an cu misiunea clară de a distruge sistematic și definitiv orice construcție civilă, militară sau religioasă. Ulterior, Traiana, principalul artizan al jafului, a dipus mutarea capitalei noi provincii a imperiului său, într-un punct aflat la 40 de kilometri distanță de vechea așezare.
Astazi, capitala Daciei ii asteapta pe urmasii aparatorilor ei cu liniste, mici luminisuri inverzite si ramasitele sanctuarelor misterioase, al caror rol religios si astronomic pare sa fi fost foarte complex. Tocmai linistea este cea care te uimeste aici, dar nu este una care sa starneasca teama, ci una a reintalnirii respectuoase intre noi, cei care suntem si ei, cei care au fost. Nu mai sunt strajeri pe ziduri si nici din atelierele fierarilor nu se mai aud zgomotele metalului modelat pe nicovala, nu veti vedea nici negustori care sa-ti strige marfurile din Pont, Grecia, Sarmatia sau Partia si nici mandrele femei dace ingrijind casele si gradinile gospodariilor imbracate in haine curate, albe, cu motive florale. Si nici barbati daci nu veti vedea, semeti, cu ochii limpezi, generosi si rabdatori, dar iuti la manie atunci cand trebuiau sa-si apere pamantul si familiile. Si nici Decebal nu mai trece, calare, insotit de garda sa, printre sirurile de supusi care-si pleaca cu respect capetele in fata regelui pe care l-au iubit pana intr-acolo incat au murit cu el…
Foto : Ioan Marian
