Cetatea de la Rupea, locul a 7.000 de ani de istorie

Cetatea Rupea este situată la 50 de kilometri de Braşov este construită pe un masiv de bazalt, în zona rezervaţiei geologice Dealul Cohalm – „Bazaltele de la Rupea”. Este o cetate ţărănească cu patru zone întărite cu turnuri poligonale. Cetatea este modificată în timp, prin adăugarea a două curţi interioare şi trei turnuri de apărare.

Fortăreaţa este construită pe trei incinte: cetatea de sus care este cea mai veche construcţie. Cetatea de sus a fost ridicată pe ruinele davei (cetăţii) dacice Ramidava (ulterior devenită castru roman sub numele Rupes), cetatea de mijloc, construcţie din secolul al XV-lea, lărgită la începutul secolului al XVII-lea (cuprinzând Capela şi Turnul Cercetaşilor) şi cetatea de jos, construită în secolul al XVIII-lea.

Cetatea Rupea este unul dintre cele mai vechi vestigii arheologice de pe teritoriul României, primele semne de aşezări omeneşti datând din paleotic şi neoliticul timpuriu(5.500-3.500 î.H.). Prima atestare documentară datează din anul 1324 când saşii răsculaţi impotriva regelui Carol Robert, al Ungariei s-au refugiat în interiorul cetăţii, Castrum Kuholm. Numele de Kuholom face referire la roca pe care a fost ridicata: bazaltul. Documente din secolul al XV-lea menţionează cetatea ca fiind un important centru comercial şi meşteşugăresc, cu 12 bresle. Cetatea a servit de-a lungul timpului ca fortificaţie, dar şi refugiu pentru populaţia ce locuia dealurile şi valea din împrejurimi, aşezarea ei fiind strategică: la îmbinarea drumurilor ce făceau legătura între Transilvania, Moldova şi Ţara Românească prin pasurile sud-estice.

Structură şi funcţionalitate

Prima incintă a sistemului de fortificare este cetatea de sus, care datează din perioada prefeudală, secolul X-XIII. cuprinde cele mai recente extinderi, printre care si Turnul Slăninii, specific comunitatilor săseşti. Tot aici se găseşte şi fântâna adancă de 59 de metri. Cetatea de sus are o suprafaţă de peste 1.500 mp. Sistemul de apărare al cetăţii are la bază zidurile acestei incinte, perfect îmbinate cu rocile naturale. Intrarea în cetatea de sus se făcea printr-un culoar foarte îngust, poarta de sub Turnul Pulberăriei, Turnul cu vârful îngroşat. Se pot observa în interiorul incintei urmele de încăperi, ce au servit drept locuinţe pentru populaţia refugiată în cetate, pe timpul aseedilor. Cele mai cunoscute încăperi din cetatea de sus sunt Camera judelui şi Camera preotului. Acestea sunt însă foarte greu identificabile astăzi.

Cetatea de mijloc a fost construită in secolul al XV-lea şi modificată, pentru a fi mărită, în secolul al XVII-lea. Aici se pot identifica Turnul cu gratii, Capela şi un alt Turn Pentagonal, unic în Europa, poartă de intrare în cetatea de mijloc. În această perioadă, cetatea a fost mărită prin adăugarea unei curţi interioare, în care, în anul 1623, este săpată fântâna cetăţii, adâncă de 59 m şi nesecată până în prezent. Tot în cetatea de mijloc se pot observa turnul şi poarta principală de jos care datează din secolul al XVII-lea.

Cetatea de jos a fost construită începând cu secolul al XVIII-lea. Din această perioadă datează locuinţa paznicului cetăţii, din 1850, şi magazia militară, construită la începutul secolului al XIX-lea.

În planurile cetăţii sunt menţionate şi Turnul Slăninii (specific cetăţilor săseşti), Turnul Slujitorilor, magazia cu pulbere, Turnul Ungrei, Portiţa Cercetaşilor cu Turnul Cercetaşilor, Camera judelui regal, Camera judelui scaunal, Turnul Scribilor, o gură de tragere, Camera scaunală şi Camera de sus.

Declinul ireversibil

Între anii 1432 – 1437, cetatea a fost atacată şi jefuită de către turci, pentru ca mai târziu, în anul 1643, să fie părăsită, după ce un incendiu devastator a transformat-o în ruine. La sfarsitul aceluiaşi secol, saşii revin in cetate, pentru a se refugia. De această dată, cetatea va fi predată armatelor habsburgice fără rezistenă armată.

În 1716, zidurile cetăţii au folosit drept refugiu supravieţuitorilor epidemiei de ciumă, izbucnită in localitatea de lângă cetate. Cetatea a fost abandonată definitiv în anul 1790, în urma unei furtuni puternice care i-a distrus acoperişul. De atunci, cetatea este lăsată in paragină, deşi localitatea Rupea a devenit în perioada interbelică un puternic centru cultural săsesc.

În timpul regimului comunist, cetatea a rezistat la distrugerea ei completă de către autorităţile comuniste, care doreau reciclarea bazaltului pentru amenajarea localităţii Rupea.

Restaurările din perioada recentă au readus la viață acest vestigiu extrem de important, cetatea fiind astăzi accesibilă turiștilor pasionați de istorie, fiind amenajate parcări publice, un centru de informare, dar și panouri descriptive poziționate în proximitatea fiecărui element architectonic principal din interiorul incintei.